Am vizitat pentru prima oară Alpii anul trecut, în vară. Am fost atunci în mai multe zone din acest lanț muntos. Atât din Franța și Italia, cât și din Elveția. M-am întors apoi și toamna, dar și iarna. Cu siguranță o să mai revin pe acele meleaguri de câte ori voi avea ocazia. De ce acest ”efort” ? Poate pentru că dincolo de promovarea foarte bună pe care o au, turismul bine pus la punct și alte lucruri ce îți fac șederea acolo de vis, eu am o dorință de ”a vedea” cât mai mult posibil în această viață, iar Alpii îți pot oferi asta. Mă atrag orizontul de vârfuri, văile alpine adânci, pajiștile alpine numai bune de tras un pui de somn, joaca marmotelor și mai ales fantoma acelor pajiști, Ibexul 🙂
Acestea fiind spuse, m-am gândit că pentru unii ar fi folositor dacă aș scrie mai detaliat despre zonele vizitate. Din punctul de vedere al transportului până acolo, cazările, ce se poate face șamd.
Așadar, astăzi v-om călătorii în Italia, mai precis în orașul-stațiune Courmayeur. Courmayeur este localizat la poalele Mont Blanc-ului. Dar pentru că suntem în Italia, îi putem spune Monte Bianco :D. Pe partea cealaltă a dealului ăstuia, numit Mont Blanc, se află Chamonix. Între cele două stațiuni este un tunel. Se numește Mont Blanc Tunnel și nu, nu este moca. Se percepe o taxă de acces care arată cam așa :
Bineînțeles, varianta tunelului este pentru cei grăbiți. Eu vă recomand să ocoliți fie prin pasul Petit Saint-Bernard( La Thuile-Bourg St Maurice-Albertville), fie prin pasul Grand Saint-Bernard ( Aosta-Marigny(Elveția)) . Așa puteți împușca mai mulți iepuri dintr-o lovitură.
Hai că am zis de tunel, dar cum ajungem în Courmayeur? Cele mai apropiate aeroporturi ar fi Geneva,Torino și Milano sau Lyon. Cel mai simplu ar fi apoi închirierea unei mașini, dar la o simplă căutare se găsesc și autobuze directe. Courmayeur nu este foarte mare, este un oraș de munte în care se găsesc cam de toate iar prețurile sunt caracteristice orașelor ce trăiesc numai din turism. Deci brânza, slana și ceapa de acasă sunt sfinte.
Courmayeur se află la capătul Văii Aosta. De aici pleacă într-o parte și alta a Masivului Mont Blanc alte două văi: Val Veny și Val Ferret. Către cele două văi îmi voi concentra și eu atenția.
Cazarea o recomand la Campinguri ( Atenție, majoritatea sunte deschise din primăvară până în toamnă). Sunt destule în zonă. Eu am stat la Camping Aiguille-Noire, spre Val Veny și cam așa era priveliștea :
Deci este de preferat să aveți și un cort cu voi. Prețurile la astfel de campinguri diferă de la perioadă la perioadă dar sunt acceptabile.Eu am stat la campingul Aiguille Noire, unde avea cam de toate. Exista și un magazinaș de luat alimente, avea bucătărioară, sală de mese și cel mai important… Wi-fi :).
La Aiguille Noire, unde am stat eu, prețurile sunt cam așa : 
Ok, poate nu sunt chiar acceptabile, dar cu siguranță este cea mai bună soluție de cazare în civilizație 🙂
No, acum că am rezolvat cum ajungem și pe unde ne cazăm. Ce facem până la urmă în Courmayeur? De ce am ales să venim aici? Ce ne poate oferi?
Dacă ați ales o stațiune montană, cel mai probabil sunteți pasionat de mers pe munte. Și sper că de mers PE munte, nu LA munte 🙂 . Fiind la poalele Mont-Blancului, Courmayeur oferă o sumedenie de trasee montane. Pentru toate categoriile. De la trasee pentru recreere până la alpinism pur. Eu am făcut trei trasee în această zonă, trasee pe care le recomand oricui. Așadar, am să vă zic despre fiecare câte un pic, deci să trecem la treabă:
ZIUA 1 :
Primul traseu pe care vi-l prezint pleacă din Courmayeur spre Val Veny. Eu fiind campat la Aiguiile-Noire, în sătucul La Zerrota, mă aflam cam la intrarea spre vale. Se poate merge cu mașina vreo 5km. Drumul continuă, dar este barieră și trebuie luat la pas. Pentru început valea este destul de strâmtă, în dreapta este masivul Mont-Blancului iar în stânga Cresta D`Arp. Totul se schimbă însă când ajungi Lac de Combal. Pe hartă figurează lac, dar e mai mult un fel de mlaștină. Cel mai probabil lacul se formează în sezonul ploios. Aici valea se deschide și e o intersecție de trasee. Unele care urcă spre Mont-Blanc și Lac de Miage sau pe partea astalaltă spre Mont Fortin ( Pe unde coborâm noi)
Drumul continuă pe lângă așa zisul lac și se termină la Refugiul Elisabeta. Un prim loc de popas, de băut o ciocolată caldă sau ce mai vreți voi. De aici ai un punct fain de belvedere către toată valea pe care tocmai ai străbătut-o, dar și către ghețarul Lex Blanche, care se află la o aruncătură de băț. Totuși, nu ăsta e punctul final al călătoriei. După ce te odihnești puțin la refugiu, îți continui traseul pe vale. Numai că deja începi ușor ușor să mai și urci. Nu de alta, dar trebuie să ajungi în pasul Col de la Seigne – 2516m. Pas care se află exact la granița dintre Italia și Franța. Urcarea este lejeră până în vârful pasului, deci timp berechet de poze și altele. Din vârful pasului nu ai o priveliște incredibilă, dar dacă ai noroc de vreme bună, se vede fain masivul Mont-Blanc, Val Veny(valea pe care ai urcat) și multe alte vârfuri din jur. Totuși, nici acest pas nu este atracția principală, din punctul meu de vedere.
Din pasul Col de la Seigne dorim să ajungem la Col de Chavannes. Acum, traseul marcat pleacă de jos, din vale. Asta ar însemna să te întorci și să urci din nou. Totuși, există un plan B. Din pasul Col de la Seigne este o variantă „ sălbatică”. Nu e chiar sălbatică pentru că poteca este destul de vizibilă, numai că mai degrabă întâlnești Ibecși pe acolo decât oameni. Poteca o ia chiar pe creastă din pas și se menține până dai nas în nas cu cu un perete de pietre. De acolo o iei la stânga și cobori puțin, apoi se merge pe curba de nivel până când dai de traseul clasic. Scurtătura asta nu e necesară, dar scurtează mult din timp și îți oferă câteva puncte de belvedere chiar interesante.
Ajuns în Col de Chavannes, perspectiva se schimbă nițel. Deja ai vedere către Gran Paradiso și alte vârfuri noi. Plus Ibecși.
Din Col de Chavannes, din nou, traseul coboară. Dar pentru că noi suntem șmecheri, continuăm pe creastă și bine am făcut. Adică eram la același nivel cu alte vârfuri și totuși atât de mici… Din păcate creasta nu poate fi făcută la pas în întregime. La un moment dat este necesar să coborâm pe un vâlcel și ne reîntâlnim cu traseul la Lac du Mont Perce. De aici, poteca continuă printr-o pajiște alpină, printre vizuinile de marmote până la Mont Fortin.
Mont Fortin. No, acum am ajuns, din punctul meu de vedere, la atracția principală a acestui traseu. De pe acest vârf, de aproape 2800m, ai un punct de belvedere asupra întregii creste a Mont-Blancului. Tot din punctul meu de vedere, acest punct de belvedere mi se pare mult mai impunător față de fratele acestuia, din Chamonix, de la Lac Blanc. Sigur, acolo este lacul și reflexia care se formează, asta ajută să fie mult mai cunoscut. Aici însă este altceva. Val Veny se adâncește sub tine iar Masivul parcă stă cu pieptul umflat în fața ta. Cu siguranță este o imagine pe care nu am s-o uit niciodată, mai ales că a venit după o zi în care am mâncat niște biscuiți,o banană și băut o ciocolată caldă. A fost mană cerească acest moment. Cred că dacă vremea era și mai bună, era și mai memorabil. Mont-Blancul se afla în ceață, dar asta nu a diminuat cu mult frumusețea.
După ce îți iei o gură de aer alpin și îți hrănești sufletul cu ce vezi în jur, trebuie să o iei din loc. Traseul coboară destul de brusc și este o porțiune mai abruptă cu alunecări de pietre, dar nimic de temut. Ajungi din nou într-o pajiște alpină și destul de fotogenică. Mai ales la începutul verii, când înfloresc florile.
Pe noi cam pe aici ne-a prins seara, dar și datorită faptului că am lălăit destul de mult și am stat să facem poze. Traseul coboară iarăși foarte accentuat până jos în vale și ajungem la intersecția de care vă pomeneam mai sus. De aici mergem pe drum până la mașină, înapoi la camping și gata ziua.
ZIUA 2 :
Al doilea traseu pe care l-am făcut pleacă în direcția opusă. Din Courmayeur, spre Val Ferret. De această dată însă se merge mai mult cu mașina. În jur de 10-12km. Totuși, din câte am văzut, există un autobuz care pleacă din Courmayeur și merge până la capătul asfaltului. Aici sunt multe mașini parcate și există două variante de traseu până la Refugiul Elena. Drumul neasfaltat care merge pe vale și are o urcare scurtă până la refugiu sau traseul de hiking, care are o urcare mai accentuată la început apoi se merge pe curba de nivel. Noi am ales traseul de hiking pentru că aveam să ne întoarcem pe drum. La Refugiul Elena, din nou, e un loc numai bun de odihnă, de băut sau chiar mâncat ceva, mai ales că urmează o urcare destul de lungă. De aici ai o priveliște faină către vale dar și masivul Mont-Blanc, de această spre ghetarul Pre de Bar, vf Mont Dolent.
De la Refugiul Elena, dorim să ajungem în pasul Grand Col Ferret. Urcarea este destul de accentuată și chiar te solicită dacă nu ai antrenament. O dată ajuns în pas ai vedere, de această dată, spre Elveția și Grand Combin. Din Grand Col Ferret, urcând vârful Tete de Ferret, ajungi la Petit Col Ferret. De aici ai două variante în funcție de cum se prezintă situația. Fie cobori și te intersectezi cu drumul pe care l-am pomenit mai devreme. Fie urci până la Bivuacul Fiorio . Urcarea ia cam 1h și un pic maxim. Eu zic că merită. Ajungi la doi pași de ghețarul Pre de Bar, ți se deschide punctul de belvedere spre Italia și cine ști ce alte chestii mișto mai poți vedea 🙂
Coborâm tot pe traseul pe care am urcat, altă soluție nu prea este, și ne prinde seara în Petit Col Ferret. Coborârea până la drum este destul de solicitantă și necesită atenție, mai ales dacă o faci aproape de înserat. Străbatem valea pe drumul respectiv și ajungem într-un final la mașină iar ziua se încheie din nou la camping.
Ziua 3:
A treia și ultima zi pe care am petrecut pe pământ italian a fost mai de relaxare așa. Am ajuns noi la 3600 de metri, dar aparențele înșală 🙂
Ne gândim să urcăm la Pointe Helbronner, în creasta masivului Mont-Blanc. De unde ai priveliște către Glacier du Geant, Aiguille du Midi, Grandes Jorasses și chiar Mont Blanc.
Urcăm așadar din Courmayeur, pe traseu, până la Mont Frety ( Cunoscut și ca ”Pavillon”). Urcarea este destul de accentuată, diferența de nivel se simte din plin. De aici luăm telecabina Skyway Monte Bianco până la Pointe Helbronner. Am să vă las aici și tariful la telecabina Skyway Monte Bianco. Se poate lua telecabina și de jos din Courmayeur până la 3500, noi am mers pe jos până la prima stație dar din dorința de a face sport nu că ar fi scumpă sau ceva…
O dată ajuns sus te poți bucura de zăpadă în plină vară. Dacă ai echipament necesar se poate traversa Ghețarul Gigantului și pe jos, până la Aiguille du Midi. Dacă ai venit doar pentru o relaxare la răcoare atunci e bine să nu te avânți prea mult. Totuși, te poți bucura din plin de tot ce e în jurul tău. Poți vedea Mont Blancul, Dente del Gigante, Mont Blanc du Tacul și o sumedenie de ”Aiguille…”
Cam așa mi-am petrecut timpul în Courmayeur. Pentru unii nu sunt trasee de lăudat, dar mie mi-au plăcut la nebunie. Poate și pentru că am putut îmbina destul de bine drumeția cu fotografia. Cu siguranță traseele pot fi adaptate, învârtite și reconfigurate după placul fiecăruia. Eu doar v-am arătat un model de abordare și câteva zone de neratat dacă sunteți prin zonă.
Seria ”Descoperă Alpii” v-a continua cam în aceeași manieră. Cu date despre trasee, locuri de cazare și alte informații. Îmi doresc să scriu astea pentru că dacă aș fi avut și eu informațiile astea înainte să ajung pe acolo cu siguranță altfel abordam anumite aspecte.
Numai bine, Sabin.
Recomand utilizarea site-ului refuges.info pentru hărți.
Pentru cine dorește, există și o variantă video a traseelor pe care le-am făcut, aici : https://www.youtube.com/watch?v=Er3g8n9FiK8
Mai presus de mine, 
Leave a comment